La data de 03.09.2013, la sediul Poliției orașului Breaza s-au prezentat două femei domiciliate în localitate, care au recamat faptul că, în ziua de 03.09.2013, în urma unui anunț dintr-un ziar, au contactat telefonic un bărbat, care a pretins că este reprezentant al unei societăți comerciale și acordă împrumuturi în lei, fără garanție. În urma discuției telefonice, cele două femei au depus drept garanție sume de bani într-un cont indicat de bărbat, după care și-au dat seama că au fost victimele unei înșelăciuni.
Împreună cu lucrătorii Secției de Poliție Rurală Ciorani s-au efectuat activități pe raza comunei Ciorani, ocazie cu care a fost identificat un bărbat în vârstă de 27 ani din comună, care ridicase de la un bancomat din localitate suma de 1.690 lei. Din această sumă de bani, bărbatul a cumpărat coduri de reîncărcare pentru cartele telefonice, pe care le-a comunicat telefonic unui deținut încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.
Ulterior, a fost depistată o femeie în vârstă de 23 ani din comuna Bărcănești, soția deținutului, care primea de la bărbatul de 27 de ani diferența de bani pe care a scos-o de la bancomat. Cei doi au fost depistați în flagrant pe raza comunei Ciorani în timp ce efectuau această tranzacție.
Din cercetări a rezultat faptul că, cele două persoane vătămate au sunat la numărul de telefon din ziar, intrând în legătură cu deținutul din Penitenciarul Giurgiu.
Accesta se recomanda ca fiind reprezentant al societății de creditare care acordă împrumuturi în lei, fără garanție, dar trebuie să depună într-un cont indicat de acesta diferite sume de bani. Le comunica persoanelor vătămate contul bărbatului de 27 de ani din Ciorani, iar acesta scotea banii și îi înmâna soției deținutului, oprindu-și din acești bani un comision.
S-a luat legătura cu reprezentanții Penitenciarului Giurgiu, aceștia efectuând o percheziție în camera deținutului, unde au găsit asupra acestuia telefonul mobil de pe care suna pentru încheierea tranzacțiilor.
S-a luat legătura cu procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina care a dispus cercetarea persoanelor implicate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.