Ploieștenii au fost la un pas să le strice sărbătoarea sârbilor de la Radnicki, care au ales să-și prezinte echipa împotriva campionilor României. Într-un joc disputat sub semnul echilibrului, în care elevii lui Arnautovic au condus chiar și la 10 puncte, în debutul ultimei secvențe, formația din Kragujevac și-a adjudecat o victorie la limită, scor 82-81.

CSU Asesoft a început partida în formula Dunn – Mohammed – Flowers – Burlacu – Tica, iar „alb-albaștrii” au dominat startul întâlnirii. Burlacu a ieșit la rampă în spațiul de trei secunde, printr-un coș cu fault care a dus scorul la 9-4, moment în care gazdele au început să forțeze din spatele semicercului. Marinovic, fostul conducător de joc al Gironei și al Valenciei, a marcat de trei ori de la distanță, Radnicki contabilizând 7 reușite din downtown în prima repriză. Dusan și Lesic reușesc două dunkuri în forță pe finalul primei secvențe, campionii răspund prin Burlacu și Mohammed, iar după 20 de minute tabela indica 43-41 în favoarea lui Radnicki.

Pe fondul unui joc mult mai atent în apărare, în special din partea lui Szijarto și Guțoaia, CSU Asesoft a trecut din nou la conducere. Dunn și-a intrat în mână prin câteva acțiuni personale care au dus scocul la 66-56 înaintea ultimei secvențe, dar sârbii nu au renunțat la luptă. Fără Guțoaia, eliminat, și cu Zekovic destul de moale sub panouri, ploieștenii au pierdut din turație. Mohammed a readus echilibrul, scor 80-80, printr-o reușită de la distanță, dar, la faza imediat următoare, Bunic, fostul pivot al lui Buducnost, a adus din nou pe Radnicki în avantaj. Trimis la linia de fault, Burlacu a înscris o singură liberă, iar ultimele 30 de secunde au propus o apărare în zonă extrem de elastică a campionilor. Din păcate, Flowers nu a mai fost găsit pe contraatac de pasa lungă a lui Burlacu, iar fanii lui Radnicki au răsuflat ușurați. S-a încheiat 82-81 pentru sârbi, într-o partidă de la care elevii lui Arnautovic vor trage cu singuranță învățămintele necesare înaintea ultimul joc amical, cel cu Halychyna Lvov, de luni seară.

Sursa www.csuasesoft.ro