Mâine va începe concursul de admitere la şcolile subordonate Ministerului Afacerilor de Interne. Dintre cele aproape 1.200 de locuri scoase la concurs la nivel naţional, 438 au fost alocate pentru cele două instituţii de profil din Prahova. Astfel, la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina sunt disponibile 313 locuri dintre care 6 pentru candidaţii de etnie roma, iar 9 pentru cei de alte minorităţi naţionale, iar Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă “ Pavel Zăgănescu” din Boldeşti-Scăeni 125.Vorbim despre 100 de locuri rezervate pentru cei care vor să devină subofiţeri de pompieri şi protecţie şi 25 – pentru maiştri militari auto.
Atât la şcoala de poliţie, cât şi la cea de pompieri, candidaţii vor susţine totă săptămâna probe de aptiudini fizice şi probe teoretice, iar rezultatele le vor afla week-end-ul viitor. Absolvenţii celor două instituţii de învăţământ vor fi repartizaţi, după doi ani de studii şi susţinerea examenului de licenţă, ca agenţi de poliţie şi, respectiv, pompieri, în cadrul inspectoratelor judeţene de profil.

Sursa www.ploiestiri.ro