Amicalul ratat din Bulgaria, de la sfârşitul săptămânii trecute, l-a obligat pe antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, să amâne un verdict în privinţa atacantului ucrainean Evghen Pavlov, care ar fi trebuit să fie văzut la lucru în repriza secundă a meciului cu Lodogorets Razgrad. Fotbalistului îi expira viza Schengen chiar în noaptea zilei de vineri, aşa că, la revenirea spre casă a „lupilor”, Pavlov a fost lăsat direct la aeroportul Henri Coandă pentru a se întoarce în Ucraina. Nu s-a renunţat însă la ideea transferului, atacantul de 22 ani (1.91 m, 83 kg), care a jucat ultima dată la Volyn Luţk, urmând să revină în aceste zile în România, pentru a fi urmărit de Contra la mai multe antrenamente. El este liber de contract, aşa că, deşi s-a încheiat perioada de transferuri, va putea fi legitimat în cazul în care va corespunde. Cert este că oficialii ploieşteni nu au renunţat la ideea aducerii unui vârf de atac după ce Dore şi Camara nu au rupt gura târgului la primele apariţii, iar Hamza Younes s-a accidentat şi va lipsi de pe gazon 5 săptămâni. În afara lui Pavlov, se vorbeşte despre un atacant spaniol pe care Contra l-ar aduce la echipă, şi el cu statut de „liber de contract”, cum mai permite regulamentul în acest moment.

Altfel, după câteva zile de pauză, „lupii” vor efectua, în această după-amiază, primul antrenament al săptămânii, în perspectiva meciului de duminică, de pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, programat de la ora 19.00.

Sursa www.fairplaydeprahova.ro