La nici 24 de ore de la succesul cu BCM U Pitești, campionii României au făcut o nouă victimă la turneul din capitală. CSU Asesoft s-a impus cu 94-84 în fața lui Gaz Metan Mediaș și deține, în acest moment, prima șansă la câștigarea competiției.
Începuturile perfecte de meci tind să devină marcă înregistrată pentru noua echipă a Asesoftului. Jocul cu Gaz Metan Mediaș nu a făcut nici el excepție din acest punct de vedere, reușitele ușoare, de sub coș, ale lui Tica și Burlacu făcând ca „alb-albaștrii” să se desprindă la 7-0, în minutul 3. Nu a fost, însă, nici pe departe floare la ureche împotriva ardelenilor, care, după un debut timid pe faza ofensivă, au încărcat la foc automat din spatele semicercului. Mandache, Shiloh și Dumitrescu au profitat de spațiile lăsate de apărătorii lui CSU pentru a încinge plasa de la distanță și, astfel, la pauză, tabela indica 45-42 în favoarea trupei lui Marcel Țenter.
La fel ca în partida de vineri, elevii lui Arnautovic au ieșit mult mai montați de la cabine, iar Flowers și-a intrat în mână, prin câteva reușite din downtown. Americanul a terminat partida cu 6 coșuri de afară din 7 tentative, fostul jucător al lui Joensuun Kataja fiind, de altfel, principalul marcator al întâlnirii, cu 26 de puncte. După 31-20 în sfertul 3, campionii au deținut controlul și în ultima secvență a jocului, pe care și-au adjudecat-o cu 21-19 pe fondul unei rotații generoase, care nu a slăbit deloc mecanismul gândit de Arnautovic. Duminică, de la ora 18:00, CSU Asesoft va da replica gazdei Steua CSM București, în ultima confruntare a patrulaterului găzduit de Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”, din capitală.
Scorul pe sferturi: 24-21, 18-24, 31-20, 21-19
CSU Asesoft: Adamovic (10p, 3rec, 6pd, 2×3), Szijarto (2p, 1rec), Flowers (26p, 3rec, 3pd, 4mc, 6×3), Dunn (2p, 2pd), Burlacu (10p, 11rec, 3pd), Mohammed (10p, 2cap), Tica (20p, 7rec), Zekovic (5p), Guțoaia (9p, 4rec)
Echipa: 2p-64%, 3p-53%, FT-83%, 31rec, 17pd, 17mp
Gaz Metan Mediaș: Mandache (20p, 3×3), Shiloh (17p), Bogavac (11p), Koch (10p, 5rec)
Sursa www.csuasesoft.ro