Reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei au participat, recent, la cea de-a doua reuniune a platformei „Dialog pentru Justiţie”, proiect lansat de Ministerul Justiţiei (MJ), în cadrul căruia au fost organizate dezbateri/consultări pe teme privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi funcţionarea sistemului judiciar între reprezentanţii MJ şi organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară programe şi activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului şi justiţiei.
La eveniment a fost invitat ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Oleg Efrim, precum şi Agentul Guvernamental CEDO, Lilian Apostol.
Dialogul pe teme interne a cuprins printre altele mecanismele de consultare publică în procesul legislativ, măsurarea gradului de satisfacţie al justiţiabililor, publicarea hotărârilor CEDO, precum şi stadiul implementării unor angajamente internaţionale.














