Lucrătorii de la Investigarea Fraudelor Prahova au derulat, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în comerţul cu carne şi cu produse congelate – provenite din import sau din achiziţii intracomunitare.
Acţiunea a beneficiat de suportul agenţilor de la Serviciul Rutier Prahova, fiind efectuate controale la societăţi care îşi desfăşoară activitatea în Ploieşti.
Astfel, au fost controlate 20 de firme (13 societăţi comerciale şi şapte persoane fizice), fiind aplicate cu această ocazie 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.000 de lei.
Totodată, au fost confiscate 120 kilograme de carne, 110 kilograme de peşte şi 150 kilograme de alte produse, a căror valoare se ridică la 3.110 lei.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.