Trei dintre componenţii lotului petrolist au plecat, în această dimineaţă, către echipele naţionale, fiind convocaţi pentru acţiunile programate în această săptămână. Astfel, Gheorghe Grozav şi Ovidiu Hoban se vor prezenta la reunirea primei reprezentative a României, în vreme ce atacantul Ferebory Dore va participa, cu naţionala Republicii Congo, la partida cu Tunisia.
După cum se ştie, România va întâlni, miercuri seară, de la ora 21.00, într-un joc de pregătire, naţionala Slovaciei, Gicu Grozav putând bifa, cu această ocazie, cea de-a 13-a prezenţă sub „tricolor”, în vreme ce Ovidiu Hoban se află la cea de-a doua convocare în lotul primei reprezentative.

Sursa www.fcpetrolul.ro