Asociaţia profesională Centrul de Mediere Ploieşti organizează, începând de astăzi şi până duminică, 1 septembrie 2013, la Sinaia, în parteneriat cu Uniunea Centrelor de Mediere din România şi Şcoala de Formare în Mediere “Mugur Mitroi”, evenimentul profesional “Mentor mediere”.
Seminarul – primul de acest fel din România – este prilejuit de aniversarea a zece ani de activitate de mediere în România, şi are drept motto “Experienţa este cel mai bun profesor”, fiind dedicat exclusiv aplicaţiilor practice.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Mediere Ploieşti, evenimentul este gândit a se desfăşura în două etape. În prima, pe durata a două zile, se vor derula cursuri de formare profesională continuă a mediatorilor înscrişi, cursuri oferite în mod gratuit de formatori cu experienţă de la Şcoala de Formare în Mediere «Mugur Mitroi» şi Centrul de Mediere Craiova, astfel: Tehnici de analiză a conflictului; Structura comunicării, tipuri şi tehnici de comunicare; Noţiuni esenţiale de drept necesare mediatorului; Şedinţa de informare – aspecte legale şi practice. În paralel cu derularea cursurilor de formare continuă vor fi organizate discuţii tematice, pe subiecte practice de actualitate pentru mediatori, cum ar fi „Problema mandatului în medierile comerciale”, “Modele tipizate de cereri către instanţă ale biroului de mediator”, „Taxe de timbru aplicabile în cazul acordurilor de mediere” etc.
Partea a doua a evenimentului – care se va desfăşura în ziua de 31 august – este dedicată lucrărilor cu tema «Medierea de la concept la concret“, când se vor dezbate alte teme de interes din domeniu: Tehnici de gestionare a stresului în mediere pentru părţi şi mediator; Psihologia întrebării; Modul de construire a unei întrebări; Ce face un mediator şi nu poate face un magistrat, un avocat, un notar sau un consilier juridic ; Aplicabilitatea în România a legislaţiei UE în domeniul medierii; Concluzii, rezoluţii.
La acest eveniment şi-au anunţat participarea inclusiv reprezentanţi ai instanţelor din Prahova.
(F.T.)














