Pomenirea Sfântului Mucenic Miron

Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Deciu (249-251) şi ale lui Antipatru, domnitorul Ahaiei. El era preot al bisericii, cu bună înţelegere, bogat şi de neam cinstit, iubit fiind şi de Dumnezeu şi de oameni. În ziua Naşterii lui Hristos intrând Antipatru în biserică, să prindă pe creştini ca să-i chinuiască, Sfântul Miron umplându-se de râvnă dumnezeiască, l-a înfruntat. Drept aceea, a fost mult chinuit şi silit să aducă jertfă la idoli. Dar el a refuzat, atunci i-au scos fâşii de piele de la umeri până la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. După aceasta, sfântul a fost supus la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus la Cizic, şi acolo i s-a taiat capul primind astfel cununa muceniciei.