Deşi valorile termice vor marca, miercuri, o scădere faţă de ziua anterioară, cu precădere în regiunile vestice, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul de 80 al disconfortului termic.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi la munte, unde, mai ales după-amiaza, local vor cădea averse însoţite de descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în Maramureş şi estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime se vor situa între 14 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 9 grade.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro .