Cuviosul Emilian a fost mai întâi călugăr la Mănăstirea ridicată de Sfântul Tarasie, unde s-a remarcat prin virtuţile sale. După un timp, el a fost ridicat la rangul de episcop şi l-a succedat pe Mitropolitul Cizicului, Nicolae (după anul 788). A fost un credincios econom al harului dumnezeiesc şi s-a distins atât prin milostenia sa, cât şi prin blândeţea deprinderilor sale. Cu ocazia conferinţei despre închinarea la Sfintele Icoane, convocată la palat de către împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), în 815, Sfântul Emilian l-a interpelat pe suveranul eretic şi i-a spus că dacă problema dogmelor este de ordin strict ecleziastic, ea trebuie să fie rezolvată la biserică şi nu în faţa autorităţilor civile. În urma acestei curajoase mărturii de credinţă, el a fost exilat. După vreo cinci ani de încercări, a murit asasinat de agenţii împăratului şi a plecat la ceruri, la curtea Sfinţilor Mucenici triumfători.
