Astăzi, peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul Steaua-Legia Varşovia, programat pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Conform unui comunicat al Jandarmeriei accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.15 doar pe bază de bilete şi invitaţii. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă fizică sau verbală ce ar putea conduce la manifestări violente. Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să achiziţioneze bilete doar prin modalităţile şi din punctele stabilite de organizatorul evenimentului şi să nu încurajeze comerţul ilegal cu documente de acces. Casele de bilete din zona stadionului vor rămâne deschise şi în ziua meciului astfel: casa de bilete situată la intrarea dinspre Bd. Basarabia până la orele 18.45 iar casele de bilete din zona Străzii Maior Coravu până la ora 21.45. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă. Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. De asemenea, Primăria Sectorului 2 va monitoriza cu 90 de camere video amplasate în principalele intersecţii rutiere din zonă, toate arterele de circulaţie pe care se vor deplasa spectatorii către Arena Naţională. Formaţia poloneză Legia Varşovia va fi susţinută la partida cu Steaua, din turul play-off-ului Ligii Campionilor, de aproximativ 2.000 de suporteri, o parte dintre ei participând în mod frecvent la acte de huliganism, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.