Potenţialul economic al judeţului Prahova a fost recunoscut dintotdeauna, o confirmare a acestei realităţi fiind făcută publică, recent, aleşilor locali convocaţi într-o şedinţă la Ploieşti.
„La investiţii străine, Prahova ocupă locul trei în România. În judeţ sunt operaţionali 15.475 de agenţi economici, reprezentând circa 31% din numărul unităţilor active ale Regiunii Sud Muntenia (n.n. – din care face parte Prahova, alături de judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman) şi circa 3,3% din totalul unităţilor din România”, a declarat Gheorghe Rizea, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, la întâlnirea organizată, recent, la Ploieşti, de către administraţia judeţeană şi Instituţia Prefectului Prahova, la care au participat primari şi reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţ. Datele menţionate sunt incluse în “Planul de dezvoltare durabilă a judeţului Prahova pentru perioada 2014-2020”, aflat în lucru. În ceea ce priveşte industria judeţului, s-a menţionat că principala caracteristică a structurii economice o reprezintă industria, cu tradiţia sa bine cunoscută şi cu evoluţiile din ultima perioadă, care au condus la diversificarea unor activităţi impuse pe piaţa globalizată, dar şi la declinul unor subramuri. Ca principale ramuri industriale actuale sunt prelucrarea petrolului, producţia de maşini şi echipamente, industria chimiei, industria alimentară, industria textilă, confecţii, ambalaje, materiale de construcţii etc. Despre importanţa judeţului, din punct de vedere economic, a ţinut să puncteze şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, care a declarat că, la sfârşitul anului trecut, PIB-ul Prahovei a fost de 28 de miliarde de lei, situându-se pe locul trei pe ţară, după Bucureşti (PIB-131 de miliarde de lei) şi Timiş (PIB-33 de miliarde de lei), “PIB-ul Prahovei fiind mai mare chiar decât al Republicii Moldova, care a fost de 24 de miliarde de lei”.
Conform datelor cuprinse în planul de dezvoltare al judeţului pentru perioada 2014-2020, o contribuţie importantă a renumelui pe care şi l-a menţinut Prahova în ceea ce priveşte potenţialul economic au avut-o şi parcurile industriale, înfiinţate la iniţiativa Consiliului Judeţean. Concret, au fost inaugurate opt parcuri industriale cu infrastructura şi utilităţile necesare pentru atragerea investiţiilor autohtone şi străine. Parcurile industriale cu capital public sunt: S.C. Ploieşti Industrial Parc, S.C. Plopeni Industrial Parc, S.C. Brazi Industrial Parc, S.C. Prahova Industrial Parc, Tătărani Industrial Parc, iar cele cu capital străin: Ploieşti West Park, Parcul Industrial WDP Ariceştii Rahtivani, Parcul Industrial Dibo.
Nu în ultimul rând, nivelul ridicat de dezvoltare economică, gradul de urbanizare, precum şi poziţia geografică au determinat, în special pentru zona urbană şi periurbană a municipiului Ploieşti şi pentru Valea Prahovei, prezenţa unei vaste reţele de magazine de tip hipermarket şi de tip mall.
Revenind la datele statistice, conform cărora, la capitolul investiţii străine, judeţul Prahova se află pe locul al treia din ţară, în anul 2010, de pildă, la nivelul judeţului erau înregistrate 2.400 de societăţi cu capital străin provenind din peste 70 de ţări ale globului, de ordinul sutelor fiind din Germania, Franţa, Anglia şi SUA, cele mai multe – peste 500- fiind din Italia.
N.DUMITRESCU