Piaţa de maşini noi şi-a revenit uşor în iulie, aceasta fiind cea mai bună lună din acest an, însă în acelaşi timp piaţa second hand de import a crescut mult mai puternic, atingând valori record pentru ultimii doi ani şi jumătate. Şi reînmatriculările au crescut semnificativ în iulie, reiese din datele Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Concret, în iulie au fost înmatriculate 5.714 automobile noi, în scădere cu 4,8% faţă de aceeaşi lună din 2012, dar de departe cea mai bună lună din acest an, în care în puţine luni piaţa de automobile noi a trecut de 4.000 unităţi.
Totodată, înmatriculările de maşini second hand provenite din import au explodat, ajungând la un nivel de 26.769 unităţi în iulie, în creştere cu 72% faţă de iulie 2012. Numărul de maşini rulate provenite din import şi înmatriculate în iulie este cel mai mare din ultimele 31 de luni. Media lunară a fost în ultimii doi ani şi jumătate sub pragul de 15.000 unităţi second hand de import, însă iată că în iulie volumul de maşini rulate importate a crescut cu peste 10.000 unităţi.
În iulie 2013 s-a dezgheţat şi piaţa reînmatriculărilor (schimbările de proprietar pentru maşinile deja existente în parcul naţional). S-au înregistrat 20.232 reînmatriculări, nivel record pentru acest an, dar volum totuşi cu 31,8% mai mic decât în iulie 2012.
Înmatriculările de maşini noi au scăzut cu 18% în 2012, faţă de 2011, la un nivel de 66.436 unităţi. În acelaşi timp importurile de second hand au urcat cu peste 80%, la aproape 180.000 unităţi, iar schimbările de proprietari (reînmatriculările) au scăzut cu 13%, la 356.600 tranzacţii.














