Ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti, împreună cu omologi de-ai lor din Braşov, Piteşti, Constanţa şi Mureş au derulat, ieri, sub coordonarea procurorilor DIICOT Braşov, 30 de percheziţii la domiciliile unor persoane, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei grupări infracţionale, specializată în şantaj, trafic de droguri şi trafic de persoane, exploatate prin supunere la practicarea prostituţiei.
Potrivit anchetatorilor, în intervalul 2010 – 2013, liderii grupării au atras în activităţile infracţionale persoane aflate în anturajul lor sau chiar membri de familie şi au reuşit să creeze chiar teamă în rândul unor comunităţi, din cauza activităţilor infracţionale desfăşurate !
Din probatoriul administrat, reiese că reţeaua infracţională la care au aderat 16 persoane a beneficiat de sprijinul unuia dintre învinuiţi, care s-a implicat în acţiunile de ameninţare şi violenţă exercitate de către membrii grupării asupra persoanelor cărora li se percepea „taxă de protecţie” sau care erau obligate să ofere diferite servicii în mod gratuit.
De asemenea, s-a reţinut că o parte a grupării s-a ocupat de introducerea pe teritoriul României a unor cantităţi de substanţe stupefiante, distribuite, ulterior, unor clienţi de pe raza mai multor judeţe. Drogurile au fost achiziţionate de suspecţi, în principal din Italia, şi introduse în ţară fie de către aceştia – cu autoturismele ce le aparţineau sau autocarele societăţilor ce efectuează transport internaţional, fie de membrii familiilor lor sau ale altor persoane aflate în acelaşi anturaj. Pe teritoriul Italiei ar fi beneficiat de sprijinul altor persoane care înlesneau achiziţionarea drogurilor !
Pe linia traficului de persoane, din probele administrate rezultă că membrii grupării personal sau prin intermediul altor persoane – au racolat persoane de sex feminin, unele dintre ele minore, pe care le-au determinat, prin diverse mijloace (inducere în eroare, ameninţare şi violenţă), să se prostitueze atât în ţară, cât şi în străinătate.
Totodată, se pare că unii dintre învinuiţi s-au implicat în activităţile de atragere a clienţilor prin reţelele de socializare – în special Facebook, şi de colectare a sumelor de bani provenite din prostituţie, sau au avut cunoştinţă de activităţi similare desfăşurate de alţi membri ai grupării. La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov urmau să fie audiate 25 de persoane, iar la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile care se impun.
Suportul tehnic şi logistic al acţiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
(F.T.)