Deputatul social-democrat Mădălin Voicu a anunţat că va depune în Parlament un proiect de lege ce vizează interzicerea “casei regale” în rândurile comunităţii rome, urmând să fie recunoscută doar Casa Regală a României. “Proiectul de lege urmează să fie depus în Parlament pe 2 septembrie – data de la care va începe sesiunea parlamentară”, a declarat Mădălin Voicu. Iniţiativa vine în contextul în care, recent, au fost încoronaţi doi autointitulaţi regi ai romilor- Dorin şi Daniel Cioabă – fiii lui Florin Cioabă, şi el autointitulat rege al romilor. Deputatul Mădălin Voicu îşi argumentează această iniţiativă prin faptul că “acest circ apărut după moartea lui Florin Cioabă denaturează imaginea romilor”.
Dorin Cioabă afirmă că el şi fratele său, Daniel, vor lucra împreună, iar “puterea coroanei” tatălui lor nu va fi “ruptă”, ci îşi vor împărţi atribuţiile astfel încât “să spună lumea, peste un an sau doi, că regele Cioabă are ca urmaşi oameni care au arătat că pot face ceva”. Cei doi fii ai lui Florin Cioabă, Dorin şi Daniel, au susţinut, miercuri, la locuinţa familiei din Sibiu, prima conferinţă de presă după moartea autointitulatului rege al romilor. Florin Cioabă a încetat din viaţă în 18 august, la vârsta de 58 de ani, fiind înmormântat, acum o săptămână, în Cimitirul Municipal din Sibiu. Înainte de plecarea cortegiului funerar spre cimitir, la locuinţa familiei Cioabă au avut loc mai multe ceremonii, principalul eveniment fiind încoronarea ca regi ai romilor a celor doi fii ai lui Florin Cioabă. Cu o zi înainte de înmormântare, Consiliul de Coroană al romilor decisese, cu majoritate de voturi, ca Dorin Cioabă să fie noul rege al romilor, însă, ulterior, s-a revenit asupra deciziei.
Astfel, Daniel Cioabă, fiul cel mic al lui Florin Cioabă, a fost încoronat rege al romilor din România, el primind coroana, sceptrul şi lanţul cu însemnele “Casei regale” care i-au aparţinut tatălui său. De asemenea, acesta urma să primească toată averea tatălui său. La rândul său, Dorin Cioabă a fost încoronat rege internaţional al romilor şi i-a fost pusă pe cap o coroană nouă, realizată din monede din aur.














