Petrolul a părăsit Europa League după un retur în care a arătat că merită să fie în această competiţie, învingând Swansea cu 2-1!

Petrolul Ploieşti – Swansea City 2-1 (0-0)

Stadion: ”Ilie Oană”, Ploieşti. Spectatori: circa 13.000. Au marcat: Priso (72), Hamza (83)/Lamah (74).
Petrolul: Bornescu – Alcenat, Hoban, Geraldo,
Guilherme – Mustivar (cpt) (65 Romario), De Lucas (46 Texeira) – Priso, Hamza, Boudjemaa – Dore (46 Camara). Antrenor: Cosmin Contra.
Swansea: Tremmel – Rangel, Chico, Amat, Davies –
P. Hernandez (67 Lamah), Britton (cpt), De Guzman (60 Sung-Yong), Pozuelo – Michu (76 Canas), Donnely. Antrenor: Michael Laudrup.
Avertismente: Mustivar (11), Priso (14) /Amat (45),
Tremmel (54), Britton (70 şi 87), Pozuello (84).
Eliminare: -/Britton (87).
Au arbitrat: Michael Koukoulkis – Dimitrios Saraidis, Christos Baltas (toţi, din Grecia). Arbitru de rezervă: Stavros Tritsonis (Grecia). Observator: Jorn West Larsen (Danemarca). Delegat UEFA: Joel Wolff (Luxemburg).
Jucătorul meciului: Hamza Younes.

Într-o atmosferă fabuloasă, fantastică, creată de fanii ploieşteni, prima fază mai periculoasă a meciului a fost şi cea mai contestată, în minutul 15 Hamza fiind busculat în careu de Chico, fără ca grecul Koukoulakis să acorde penaltiul pe care Petrolul îl merita (oricum, de… trei ori mai penalti decât cel primit de Vitesse, la Ploieşti, de exemplu).
Jocul a curs apoi, destul de echilibrat, cu un ritm bun, de ambele părţi, dar fără mari ocazii, galezii (de fapt, selecţionata multinaţională a lui Swansea) dovedind pragmatism şi o bună organizare. Să nu uităm, de exemplu, că, totuşi, Swansea a adus din Spania fotbalişti de zeci de milioane de euro, iar Petrolul l-a luat din aceeaşi ţară pe De Lucas, de la o desfiinţată din Liga a III-a – Salamanca… Donely (min. 39) a avut cea mai periculoasă acţiune ofensivă a oaspeţilor, din prima repriză, Petrolul irosind câteva lovituri libere bune, din preajma careului mare, apoi o ocazie monumentală, prin Hamza, din 4 metri (min. 44, minge respinsă de pe linia porţii de un adversar), pauza găsind cele două grupări la egalitate, 0-0.
Guilherme (min. 50), cu un şut din lovitură liberă de la 19 metri l-a pus la încercare pe Tremmel, Petrolul intrând în joc, după pauză, mult mai ofensiv, Texeira şi Camara înlocuindu-i pe De Lucas şi Dore, mult prea apatici în atac.
Petrolul era să-şi marcheze în propria poartă, prin Geraldo (min. 52), acesta deviind în bara din dreapta lui Bornescu o centrare a englezilor, la un contraatac foarte periculos. Fostul coleg al lui Contra, de la Getafe, Pablo Hernandez a încercat o execuţie de efect (min. 64), în locul unui şut sănătos, trecerea timpului fiind… duşmanul Petrolului, care a resimţit faptul că a folosit titularii, în timp ce Swansea a avut jucătorii mult mai odihniţi, Laudrup dând şansă rezervelor la adăpostul avantajului de 4 goluri, din tur. Donelly a şi marcat pentru oaspeţi, dar golul a fost anulat pentru un henţ (min. 70), Hoban – intercalat în atac, având apoi o şansă bună, şutul său de la 12 metri trecând pe lângă, pentru ca, imediat, să avem parte de două goluri în mai puţin de 2 minute!
Njogo Priso a reuşit să aducă fericirea în tribune, marcând din careu, după o pasă perfectă, în adâncime a lui Guilherme, dar, imediat, Lamah a restabilit egalitatea (min. 74, 1-1), cu o reluare la colţul lung, din careu.
Finalul a răsplătit fanii, Hamza marcând un gol superb, în stil englezesc, cu capul, din centrarea lui
Boudjemaa (min. 83, 2-1), iar găzarii au încheiat meciul în atac, şi cu un om în plus, ratând alte două ocazii, în aplauzele fanilor, mulţumiţi de atitudinea favoriţilor şi spectacolul din teren!
Cu Bornescu, în premieră, titular

Cosmin Contra a efectuat câteva modificări interesante în primul unsprezece, unde a apărut titular, pentru prima dată în acest sezon, portarul Mircea Bornescu! Asta chiar dacă, în ultimul meci oficial, la Giurgiu, Pecanha fusese cel mai bun jucător de pe teren! O altă modificare a fost readucerea lui Hoban ca fundaş central, Benga fiind lăsat pe bancă, în timp ce Boudjemaa a jucat pe postul unde titular incontestabil a fost, până acum, Gicu Grozav – mijlocaş stânga. Mutări pe care, probabil, nu le vom mai vedea, dacă se reuşeşte (re)completarea lotului.
O şansă din 32!

Deşi pare de domeniul fantasticului o asemenea variantă, totuşi, chiar şi eliminată din play-off-ul Europa League, Petrolul poate juca în grupe!
Astfel, după ce a eliminat pe Fenerbahce din competiţie, din cauza unor acte de corupţie ale clubului turc, UEFA a decis ca locul rămas vacant (Fener era calificată în grupe) să fie redistribuit uneia dintre cele 32 de cluburi care au pierdut în play-off, în urma unei trageri la sorţi, care se va efectua astăzi, când se vor stabili grupele! Astfel, Petrolul mai are… circa 3% şanse să ajungă în grupe!
Grozav a plecat aseară

Până la urmă, despărţirea de Gicu Grozav s-a produs aseară, jucătorul plecând cu o zi mai târziu în Rusia, la Terek, unde ajunsese şi Bokila.
Întârzierea a fost cauzată de o altă ofertă primită de clubul ploieştean, de la gruparea germană din Bundesliga,
Augsburg, care dorea un împrumut pe un an, pentru jumătate de milion de euro, şi o clauză de cumpărare. Până la urmă s-au ales banii ruşilor, astfel că Gicu nu a mai fost nici spectator la meciul cu Swansea, astăzi urmând să fie prezentat de Terek.
Marian DIMA