Fostul mare fotbalist Costică Ştefănescu s-a sinucis marţi, 20 august, aruncându-se de la balconul situat la etajul 5 al Spitalului Militar din Bucureşti, unde era internat de duminică seara pentru că suferea de cancer în stadiu avansat. Antrenorul, denumit „Ministrul Apărării“ la Craiova Maxima, avea 62 ani. Starea precară de sănătate şi şansele mici de recuperare l-au determinat să renunţe a mai lupta cu boala, după 3 ani de tratamente chinuitoare. Ştefănescu avea cancer la plămâni şi metastaze la esofag, ceea ce făcuse să fie hrănit artificial. El fusese internat duminică seara, prin Urgenţă, la secţia de Chirurgie Toracică.
: A jucat la Euro 1984. A câştigat trei titluri şi patru cupe cu Craiova dar şi o cupă cu Steaua. Costică Ştefănescu este fotbalistul cu cele mai multe meciuri disputate în prima divizie, 490, şi a fost de 44 de ori căpitanul echipei naţionale. Fostul mare fundaş al naţionalei a rămas în istorie ca fiind căpitanul Craiovei Maxima. A jucat 13 ani pentru formaţia din Bănie, cu care a câştigat trei titluri, patru cupe şi a fost la un pas de finala Cupei UEFA din 1983. Ca antrenor, Ștefănescu a pregătit in ultimii ani formaţii din străinătate, în special din Arabia Saudită și Israel. În ultimii ani, liber de contract din cauza stării de sănătate, Ștefănescu nu excludea să antreneze din nou în străinătate. Era în discuţii cu două echipe din spaţiul arab şi cu încă una din Kazahstan, însă nu a vrut să renunțe la afacerea din industria hotelieră.
Costică Ştefănescu era foarte îndrăgit la Eforie Nord, unde deţinea împreună cu soția sa, două hoteluri pe malul mării. Localnicii se obişnuiseră cu vecinul lor celebru, o prezenţă tăcută şi discretă, ca pe teren. Marele fotbalist şi antrenor îşi trecuse adresa hotelului Maryland ca fiind domiciliul său. Cu cele două hoteluri din Eforie, fostul fundaș spera să facă profit cu toate că afacerile nu îi mergeau prea bine, acesta spera să-i determine pe turiștii din România că plaja de la Eforie este mai bună decât cele din Bulgaria.
Turiștii care au călcat pragul unității hoteliere, de la Eforie Nord, spun că au rămas surprinși să-l vadă pe fostul căpitan al naționalei în postura de hotelier.
Aflat pe locul trei, în top 5 căpitani ai naţionalei, după Gheorghe Hagi sau Cristi Chivu, Costică Ștefănescu a purtat banderola de căpitan al naționalei de 43 de ori. Fostul fundaș a regretat că nu s-a calificat cu naționala României la un Mondial şi că a ratat cu formația din Bănie, în 1983, calificarea în finala Cupei UEFA după „dubla” cu Benfica. Apropiații marelui jucător de fotbal spun că suferinţa îl adusese în situaţia de a cântări doar 35 kilograme. Ştefănescu a murit pentru că n-a mai suportat să se vadă aşa, nu a mai suportat să treacă printr-un asemenea chin.