Pe lângă înfiinţarea celor opt direcţii regionale ale finanţelor publice (a căror arie de competenţă va corespunde celor opt regiuni de dezvoltare ale României), procesul de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), început din luna trecută, include şi desfiinţarea Gărzii Financiare şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor, structuri ale căror atribuţii vor fi preluate de către o nouă instituţie – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF). Potrivit deciziei Guvernului, sediile acestor structuri regionale antifraudă au fost stabilite în oraşele Bucureşti, Sibiu, Oradea, Suceava, Constanţa, Deva, Alexandria şi Târgu-Jiu. Criteriile care a stat la baza acestei alegeri au fost acelea că localităţile menţionate fac parte din perimetre care prezintă riscuri ridicate pentru comiterea evaziunii fiscale sau că sunt zone limitrofe frontierelor.
Potrivit HG nr. 520/2013, DGAF este o structură fără personalitate juridică, având atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală, fraudă fiscală şi vamală, în cadrul cărora vor funcţiona direcţii regionale antifraudă şi conduse de inspectori generali adjuncţi antifraudă. Pentru a putea fi lesne de identificat de către administratorii firmelor sau cei ai instituţiilor publice, în momentul în care vor veni în control, inspectorii antifraudă vor purta uniforme distincte şi legimitaţii specifice de control, precum cele pe care vi le prezentăm alăturat. De asemenea, important de reţinut este şi faptul că pe lângă documentele menţionate, inspectorii antifraudă sunt obligaţi să poarte asupra lor şi legitimaţia de serviciu.
D. CONSTANTIN