Consilierii Serviciului Control Comercial din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti, împreună cu lucrători ai Poliţiei Municipale, au demarat o serie de controale în pieţele din oraş şi zonele adiacente, pentru verificarea activităţilor comerciale desfăşurate pe raza acestora şi combaterea comerţului stradal neautorizat. În cadrul acestor controale, săptămâna trecută, au fost efectuate verificări în Piaţa Sud şi Piaţa Centrală, precum şi în diferite zone din apropierea acestora, ce sunt cunoscute ca fiind preferate de comercianţii ambulanţi. În urma controalelor, pentru neregulile constatate, poliţiştii locali au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 18.600 lei. Poliţiştii au verificat documentele de constituire a societăţilor, a autorizaţiilor legale de funcţionare, a documentelor de provenienţă pentru produsele aflate la vânzare, precum şi respectarea amplasamentelor stabilite de Consiliul Local, în cazul agenţilor economici. În privinţa producătorilor agricoli, s-a urmărit comercializarea de produse în baza certificatului de producător, dar şi ca numele vânzătorului să fie înscris în acest document şi, de asemenea, să fie respectate amplasamentele aprobate de Consiliul Local. Acţiunile de verificare a activităţilor comerciale din pieţe vor continua şi în perioada următoare.
Totodată, pe această cale, Poliţia Locală Ploieşti reaminteşte cetăţenilor că potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 228/2006. (pct. 1, art. 6.1) pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploieşti, precum şi constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii, “desfăşurarea comerţului stradal pe alte amplasamente decât cele aprobate de Consiliul Local, pe bază de Plan Urbanistic de Detaliu sau studiu de amplasare” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 lei pentru persoane fizice şi între 1.000 şi 2.500 lei pentru persoane juridice.
C.D.