Marți, 6 august, 2013, în Comuna Cerașu, a avut loc tradiţionala ceremonie de comemorare a eroilor care şi-au dat viaţa la Tabla Buţii, în luptele ce au avut loc în timpul Primului Razboi Mondial (1916 – 1919). La eveniment a participat și o delegație a Consiliului Județean Prahova din care au făcut parte Laurențiu Rebega – vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Fabioara Ionescu – administratorul public al județului și consilierii județeni Rareș Enescu, Gheorghe Neaga și Ana Sandu. Au mai fost prezenți reprezentanți ai Prefecturii Prahova, ai Muzeului Județean de Istorie , ai instituţiilor deconcentrate, ai Patriarhiei Române, comandanţii unităţilor militare din garnizoană, primari din localitățile de pe Valea Telejenului și din județele învecinate, precum și un număr mare de pelerini din localitățile Cerașu și Măneciu.
Dupa oficierea slujbei religioase de pomenire a eroilor şi alocuţiunile rostite de către oficialităţi, au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor din cimitirul de la Tabla Buţii. Ceremonia de depunere a coroanelor a fost însoţită de intonarea Imnului Eroilor de către fanfara Consiliului Judeţean Prahova. A urmat un spectacol folcloric susţinut de tineri din comunele Ceraşu, Mâneciu, Cheia, Drajna şi Starchiojd.
Punctul Tabla Buţii este o trecătoare montană la înălţimea de 1400 m, în Carpaţii de Curbură. Prin această arteră se făcea legătura dintotdeauna între sudul Carpaţilor spre Muntenia cu Transilvania. În bătălia pentru trecători dintre armatele române şi cele germane, în zona Tabla Buţii au avut loc lupte îndârjite în octombrie 1916, aceasta zonă a frontului fiind un adevărat „Termopile românesc”. După pierderi grele de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului la Strâmbu, unde românii obţin o nouă victorie decisivă şi în următoarele zile alungă armata germană până la Braşov. Cimitirul de la Tabla Buţii s-a construit în anul 1922, aici fiind îngropaţi atât ostaşii români cât şi duşmanii lor.