Consilierii Serviciului Control Comercial din cadrul Politiei Locale Ploiesti, impreuna cu lucratori ai Politiei Municipale, au demarat o serie de controale in pietele din oras si zonele adiacente, pentru verificarea activitatilor comerciale desfasurate pe raza acestora si combaterea comertului stradal neautorizat.
Astfel, in perioada 02.08. – 06.08.2013, s-au efectuat controale in Piata Sud si Piata Centrala, precum si in diferite zone din apropierea acestora, ce sunt cunoscute ca fiind preferate de comerciantii ambulanti. In urma verificarilor, pentru neregulile constatate politistii locali au aplicat 50 de sanctiuni contraventionale, cu o valoare totala de 18.600 lei.
Tematica controalelor a constat in verificarea documentelor de constituire a societatii, a autorizatiilor legale de functionare, a documentelor de provenienta pentru produsele aflate la vanzare, respectarea amplasamentelor stabilite de Consiliul Local, in cazul agentilor economici. In situatia producatorilor agricoli, s-a urmarit comercializarea de produse in baza certificatului de producator, ca numele vanzatorului sa fie inscris in acest document si, de semenea, sa fie respectate amplasamentele aprobate de Consiliul Local.
Prin verificarile intreprinse, Politia Locala Ploiesti intentioneaza sa asigure stabilirea in pietele municipiului a unei relatii comerciale bazate pe o concurenta loiala.
Totodata, Politia Locala Ploiesti reaminteste cetatenilor ca, potrivit pct. 1, art. 6.1 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea municipiului Ploiesti, precum si constatarea si sanctionarea faptelor ce constituie contraventii, “desfasurarea comertului stradal pe alte amplasamente decat cele aprobate de Consiliul Local, pe baza de Plan Urbanistic de Detaliu sau studiu de amplasare” constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 500 – 1500 lei pentru persoane fizice si 1000 – 2500 lei pentru persoane juridice.
Actiunile de verificare a activitatilor comerciale din piete vor continua si in perioada urmatoare.

Potrivit www.ploiesti.ro