• Acesta este efectul controalelor la nivel naţional, în semestrul anterior, al medicilor veterinari

Peste 14 tone de carne şi produse din carne confiscate – deoarece erau improprii consumului uman, sistarea temporară a activităţii – până la remedierea deficienţelor- în cazul a 25 de unităţi de alimentaţie publică şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 92.000 de lei. Acesta este rezultatul controalelor efectuate, în semestrul anterior, de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Au fost verificate 2.756 de unităţi de tipul carmangeriilor şi măcelăriilor, magazine de vânzare cu amănuntul de produse de origine animală, inclusiv de pe raza judeţului Prahova, ocazie cu care au fost depistate nenumărate deficienţe, iar unele dintre acestea ar fi putut pune în pericol sănătatea consumatorilor, mai ales în această perioadă în care ne confruntăm cu temperaturi caniculare. Cele mai des întâlnite abateri au constat în manipularea şi depozitarea necorespunzătoare a cărnii şi a produselor din carne; nerespectarea acelor activităţi pentru care unitatea a fost înregistrată sanitar-veterinar; nerespectarea condiţiilor de funcţionare şi, în primul rând, cele privitoare la igiena şi întreţinerea spaţiilor de producţie şi a echipamentelor tehnologice.
C. DUMITRU