Sfârşitul lunii iunie a însemnat şi încheierea unui amplu proiect, demarat în 2012 şi realizat cu fonduri europene (contract de finanţare POSDRU/108/2.3/G/79508), al cărei principal beneficiar a fost Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România, alături de partenerii săi – Sindicatul Solidaritatea Sanitară Prahova şi S.C. Centrul de Consultanţă şi Studii Europene S.R.L. Scopul acestuia a fost creşterea gradului de calificare şi de adaptare al salariaţilor din ramura sănătate şi asistenţă socială din Regiunea Sud-Muntenia pe o piaţă a muncii în plină schimbare, prin calificare, recalificare şi consiliere profesională. ,,Concret, în cadrul acestui proiect s-au realizat pe de o parte cursuri de calificare/recalificare, iar pe de altă parte diferite workshopuri, respectiv cursuri de informare şi de consiliere profesională. Şi chiar dacă proiectul a fost destinat Regiunii Sud Muntenia, pot să vă spun că mulţi dintre participanţi au fost din Prahova, respectiv 370, la care s-au adăugat beneficiari din judeţele Dâmboviţa, Teleorman şi Călăraşi, câte doi din fiecare judeţ’’, ne-a precizat Daniela Constantin, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Prahova. Potrivit interlocutoarei noastre, la cursurile de calificare sau recalificare, respectiv de baby sitter, îngrijitor bătrâni la domiciliu şi infirmieră, au participat efectiv 97 de prahoveni, fie din rândul personalului necalificat, fie al celui TESA din cadrul unităţilor sanitare din judeţ ( îngrijitoare, brancardieri, o centralistă). De asemenea, e bine de precizat faptul că toţi cei care au luat parte la cursurile respective au primit la final diplome de absolvire recunoscute la nivelul Uniunii Europene, adică în baza acestora pot obţine un job în domeniul respectiv în orice ţară din UE. Totodată, la cursurile de informare şi de consiliere profesională, care s-au desfăşurat la Ploieşti şi la Sinaia, au participat zeci de medici şi de asistenţi medicali din Prahova. ,,La finalul acestui proiect au fost elaborate şi două ghiduri – unul de orientare şi consiliere profesională şi un altul de bune practici şi poveşti de succes în domeniul informării, orientării şi consilierii profesionale a salariaţilor din sănătate din Regiunea Sud Muntenia, dar şi un studiu privind nevoile specifice de consiliere şi de orientare profesională ale salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială din Regiunea Sud Muntenia. Oricum, nu ne vom opri aici. Ne vom consulta cu membrii de sindicat şi vom vedea de ce cursuri ar mai fi interesaţi şi vom încerca pe viitor realizarea altor proiecte derulate cu fonduri UE, pentru a veni în sprijinul acestora’’, ne-a mai spus preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Prahova.
C.D.














