Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Laurenţiu Rebega a participat astazi la Conferinţa regională organizată în cadrul proiectului ,,Strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României”, eveniment ce s-a desfăşurat la Piteşti.
După prezentarea contextului agroalimentar al României, au fost prezentate şi particularităţile regionale, oficialul judeţean evidenţiind potenţialul agricol pe care îl are judeţul Prahova precum şi condiţiile optime ce pot fi oferite investitorilor.
În cadrul întâlnirii, vicepreşedintele Laurenţiu Rebega a subliniat importanţa unei strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar; aceasta va avea în vedere următoarele aspecte: valorificarea sistemului de irigaţii; valorificarea resurselor naturale, materiale, umane; creditul agricol (prin înfiinţarea unei bănci agricole). A fost adusa în discuţie şi necesitatea ierarhizării ramurilor agricole pe criteriul performanţei şi al competitivităţii precum şi necesitatea introducerii unei poliţe de asigurare, care să acopere riscurile principale( secetă, grindină).
La finalul conferinţei a fost subliniată necesitatea elaborării unor politici coerente în domeniul agricol şi anume: politica funciară, politica fiscală, politica socio-profesională, politica de dezvoltare a infrastructurii şi a serviciilor agricole.