Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova organizează în vacanţa de vară a anului 2013, pe lângă taberele de odihnă, tematice şi naţionale şi programe destinate copiilor şi tinerilor defavorizaţi social, precum şi tinerilor cu dizabilităţi.
Aceste programe sunt finanţate integral din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului şi se organizează în baza unor metodologii specifice aprobate prin Ordin al Ministrului.
Astfel, taberele cu caracter social se vor desfăşura începând cu acest an, prin intermediul şi cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, datorită faptului că beneficiarii acestui tip de tabără vor fi doar copiii şi tinerii care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Aceasta presupune că locurile pentru taberele sociale gratuite vor fi destinate elevilor plasaţi la familii/persoane, la asistenţi maternali sau elevilor beneficiari ai serviciilor de tip rezidenţial, mai exact celor instituţionalizaţi aflaţi în centrele de plasament D.G.A.S.P.C. Prahova.
D.G.A.S.P.C. va centraliza dosarele de participare şi le va transmite spre verificare şi aprobare către D.J.S.T. Prahova. Dosarele de participare vor cuprinde următoarele documente: Hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului sau sentinţa judecătorească prin care s-a instituit măsura de protecţie specială; adeverinţă care atestă calitatea de elev în învăţământul de stat; copie a actului de identitate al elevului (carte de identitate sau certificat de naştere pentru beneficiarii cu vârsta mai mică de 14 ani).
În situaţia în care numărul elevilor care pot participa la acest tip de tabără este mai mare decât numărul locurilor aprobate, aceştia vor fi selectaţi în ordinea descrescătoare a mediilor generale din ultimul an şcolar încheiat. De asemenea, prioritate vor avea elevii care nu au mai beneficiat niciodată de o tabără socială.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova va centraliza toate documentele primite şi va aproba desfăşurarea taberelor în limita bugetului disponibil.
Menţionăm că toate costurile ocazionate de serviciile de cazare, masă şi transport vor fi suportate din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, copiii şi tinerii selectaţi urmând a beneficia de 5 nopţi de cazare şi 5 pensiuni complete, pe Litoral.
Numărul total de locuri aprobat de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru judeţul nostru este de 239 elevi beneficiari + 24 conducători de grup desemnaţi de conducerea D.G.A.S.P.C., pe principiul 1 însoţitor la fiecare grup format din 10 elevi.
Datorită numărului destul de mare de beneficiari ce urmează a fi selectaţi, precum şi timpului necesar pentru întocmirea, transmiterea şi verificarea documentaţiei aferente, programul social se va desfăşura în prima parte a lunii septembrie.
Referitor la taberele destinate copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi, Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat judeţului nostru un număr de 40 locuri, acestea fiind deja completate aproape în totalitate. Dosarele de participare au cuprins în principal documentele care atestă gradul de handicap, precum şi o adeverinţă de preşcolar/elev/student emisă de unitatea de învăţământ la care beneficiarul este înscris. Precizăm că au fost selectaţi numai copii/tineri care nu au mai beneficiat până acum de o astfel de tabără.
Costurile ocazionate de serviciile de cazare şi masă (5 nopţi şi 5 pensiuni complete) sunt acoperite din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului.
În perioada următoare se va proceda la identificarea unei locaţii situate pe Litoral, unde pot fi asigurate condiţii optime de confort copiilor/tinerilor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora (asistenţi personali sau profesionişti). Ulterior identificării locaţiei se va stabili şi perioada de desfăşurare a programului.