Idei de afaceri, premiate cu până la 10.000 de euro

Marţi, 9 iulie, a fost lansată oficial competiţia „The Big Pitch”, organizată de ASE Bucureşti, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, în parteneriat cu Anglia Ruskin University. Dedicată ideilor de afaceri ale tinerilor întreprinzători, această competiţie îşi propune să demonstreze că o idee originală, implementată cu ajutorul unor specialişti, se poate concretiza într-o afacere de succes. Persoanele interesate vor trebui să propună o idee de afaceri ingenioasă şi să o înscrie pe site-ul competiţiei: www.thebigpitch.ro. La final, primele trei proiecte, care vor cumula cel mai mare punctaj din partea juriului, vor fi răsplătite cu premii în valoare de 10.000, 7.000 şi, respectiv, 5.000 de euro oferite de sponsorii competiţiei.

În doar trei zile, au fost depistate muncind la negru 337 de persoane

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 25 – 28 iunie 2013, mai multe acţiuni de control în diverse judeţe, inclusiv în Prahova, în urma cărora a aplicat amenzi în valoare totală de 3.264.700 de lei. Cu acest prilej, au fost depistate 337 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare, amenzile aplicate acestora şi patronilor care i-au angajat fără contract de muncă însumând 1.990.000 de lei. De asemenea, funcţionarii Inspecţiei Muncii au întocmit şi nouă sesizări penale, întrucât administratorii firmelor respective primiseră, fiecare, la lucru fără forme legale mai mult de cinci persoane.

Italia deţine cele mai multe firme pe teritoriul ţării noastre

Consolidarea schimburilor economice dintre Italia şi România, protejarea intereselor întreprinzătorilor români din Italia, promovarea produselor româneşti pe piaţa italiană şi furnizarea informaţiilor necesare înfiinţării unor noi întreprinderi în România şi Italia. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele Reprezentanţei Camerei de Comerţ a României în Italia.Conform preşedintelui acestei instituţii, Eugen Terteleac, în Italia operează peste 70.000 de firme conduse de patroni români sau care au în consiliul de administraţie cetăţeni de origine română. În acelaşi timp, Italia deţine primul loc în privinţa numărului de firme active pe teritoriul României, iar valoarea schimbului comercial dintre cele două ţări depăşeşte 12 miliarde de euro.

Peste 1.400 de tineri fermieri au semnat contracte de finanţare

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (2007) şi până în prezent, Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Târgovişte (la care este arondat şi judeţul Prahova) a înregistrat 2.969 de solicitări pentru finanţarea unor proiecte în cadrul Măsurii 112 („Instalarea tinerilor fermieri”). Valoarea cumulată a acestor solicitări este de 81,9 milioane de euro. Dintre acestea, 1.413 tineri fermieri au semnat contracte de finanţare cu APDRP, valoarea plăţilor pentru aceste contracte aflate în implementare la Centrul din Târgovişte ridicându-se la 20 milioane de euro.