Recent, la sediul Ministerului Justiţiei a avut loc prima reuniune a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU),organizată pe perioada preşedinţiei Ministerului Justiţiei (martie 2013 – martie 2014). Reuniunea a fost deschisă de secretarul de stat în MJ, Simona Maia Teodoroiu, care s-a adresat membrilor Comisiei, în calitate de preşedinte în exerciţiu. A fost subliniată importanţa acesteia în promovarea dreptului umanitar la nivel naţional, precum şi rolul ei de a veghea la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în acest domeniu. De asemenea, în cadrul discuţiilor, membrii Comisiei au dezbătut Planul de activităţi pe anul 2013, precum şi o serie de alte aspecte relevante pentru activitatea CNDIU.














