Reprezentând un pionierat în materie şi fiind transformat într-un exemplu de succes, înfiinţarea Parcului Industrial Ploieşti devine un model de urmat nu doar pentru alte judeţe din ţară, ci şi peste graniţă.
Astfel, începând de ieri, timp de două zile, o importantă delegaţie din Republica Moldova se află în vizită în Prahova, a cărei deplasare are ca scop atât indentificarea unor modalităţi concrete de creştere a schimburilor comerciale şi de dezvoltare de proiecte comune, cât, mai ales, în realizarea unui schimb de experienţă în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea parcurilor industriale. Acest lucru a fost confirmat chiar de către Valeriu Lazăr, viceprim-ministru şi ministrul Economiei al Republicii Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri la Ploieşti, la care au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova – Aurelian Gogulescu, şi senatorul Radu Oprea. Din delegaţia condusă de către viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, au mai făcut parte Dumitru Godoroja – viceministru al Economiei, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, primarul din Cimişlia şi preşedintele Raionului Cimişlia. “După ce joi am avut întrevederi cu reprezentanţi ai Guvernului României, timp de două zile (n.n. – 12 şi 13 iulie a.c.) ne aflăm aici, în Prahova. Suntem la Ploieşti ca să vedem cum colegii de aici, din Prahova, lucrează, având în vedere că şi în Republica Moldova sunt cunoscuţi în calitate de promotori activi ale celor mai inovative forme şi formule de atragere a investitorilor, prin intermediul parcurilor industriale. Am venit pentru realizarea unui schimb de experienţă între specialiştii prahoveni şi cei moldoveni în probleme legate de organizarea şi funcţionarea parcurilor industriale, pentru că vrem să le oferim cetăţenilor din Republica Moldova locuri de muncă la ei acasă. În calitatea mea de ministru şi de politician, am voinţa şi ambiţia să le oferim cetăţenilor moldoveni o perspectivă la ei acasă, şi să nu ne mai confruntăm cu fenomenul migraţiei. Ţin să spun că ne-am inspirat foarte mult din experienţa României, mai mult decât atât, în urmă cu ceva ani, am adoptat şi noi Legea parcurilor industriale, aducând în acest sens mulţumiri conducerii Consiliului Judeţean şi Camerei de Comerţ şi Industrie din Prahova. Pentru că am preluat modelul parcurilor industriale din Prahova – unul similar fiind înfiinţat la Cimişlia – dorim acum să preluăm şi din experienţa dezvoltării parcurilor industriale din Prahova, care au atras atât de mulţi investitori”, a declarat Valeriu Lazăr, viceprim-ministru şi ministrul Economiei din Republica Moldova.
Legat de discuţiile purtate cu o serie dintre miniştrii români, oficialul moldovean a menţionat că, fără a fi ignorate aspectele sentimentale ale relaţiilor bilaterale, respectiv celebrele “poduri de flori” , vizita în România vizează mai multe aspecte, inclusiv practice, respectiv colaborarea în mai multe proiecte, mai ales în domeniul energiei, pe agendă fiind trecută şi realizarea gazoductului pe axa Ungheni-Iaşi. Oaspeţii din Republica Moldova au vizitat parcurile industriale din Ploieşti, Ariceştii Rahtivani şi Vălenii de Munte.
N.DUMITRESCU