Dragi cititori,

acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.

Cărei instituţii mă pot adresa ?

,,Locuiesc în cartierul Mihai Bravu din Ploieşti şi am o curte mică de doi metri pătraţi. De ceva vreme, vecinul meu şi-a luat un câine şi i-a făcut coteţul chiar lângă gardul meu, şi toate dejecţiile de la acel câine ajung în curtea mea care şi aşa este foarte mică. Aş vrea să ştiu dacă este vreo reglementare legislativă prevăzută în acest sens şi cărei instituţii mă pot adresa pentru rezolvarea situaţiei’’.
Rodica Iordache, Ploieşti
* * *
Doamnă Iordache, ne-am interesat pentru dumneavoastră şi, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, nu există nicio reglementare legată de distanţa la care poate fi amplasată cuşca unui câine, ci numai pentru alte animale (porci etc.). Totuşi, proprietarul câinelui are obligaţia să păstreze curăţenia, şi să nu ajungă dejecţiile în curtea dumneavoastră. Dacă nu vă puteţi înţelege pe cale amiabilă astfel încât să se reglementeze această situaţie, atunci puteţi realiza o sesizare către Direcţia de Sănătate Publică Prahova, instituţia care poate lua măsuri în asemenea situaţii. Adresa acesteia este strada Tache Ionescu nr. 13, telefon 0244.522.201.