La sfârşitul săptămânii trecute, Câmpina a fost din nou capitala folclorului prahovean. Pe vechea scenă a zonei de agrement “Fântâna cu Cireşi” s-a desfăşurat, sâmbătă şi duminică, cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului judeţean de folclor «Hora Prahoveană», o manifestare artistică ce adună ansambluri folclorice şi interpreţi de muzică populară din întreg judeţul. Anul trecut, festivalul s-a desfăşurat pe o scenă specială amplasată în Centrul Civic, la intersecţia Bulevardului Carol I cu Calea Doftanei, fondurile alocate de municipalitate însumând 80.000 de lei. Anul acesta, Consiliul Local a alocat pentru acest festival puţin peste 23.000 de lei, sumă ce poate fi considerată o finanţare precară. Prin urmare, au fost invitate mai puţine ansambluri decât anul trecut, iar premiile acordate celor mai buni artişti au fost extrem de sărace. În ultimii patru ani (ceva mai puţin în 2013), desfăşurarea festivalului a avut un duşman neînduplecat în vremea rea. Din această cauză, nu o dată, scena deschisă de la “Fântâna cu Cireşi” (tradiţionalul loc de desfăşurare) a fost schimbată cu scena Casei de Cultură “Geo Bogza”. Ca un făcut, cu toate că sâmbătă a fost soare, blestemul vremii mohorâte a lovit din nou în a doua zi a festivalului, chiar în absenţa precipitaţiilor. În prima zi, la deschiderea evenimentului, au fost prezenţi primarul municipiului Horia Tiseanu, mai mulţi consilieri municipali şi reprezentanţi ai oraşului macedonean Kumanovo, înfrăţit cu Câmpina de câţiva ani buni. Tot în prima zi, au urcat pe scena de la “Fântâna cu Cireşi” ansamblurile folclorice din Comarnic, Aluniş, Cornu şi Boldeşti-Scăeni. Artiştii invitaţi, care au oferit, la sfârşitul zilei, recitaluri muzicale spectatorilor, au fost Nicu Paleru şi Bianca Pătrăşcioiu. Asaltat de admiratori, Paleru a împărţit cu dărnicie autografe. În a doua zi, au fost mai puţini spectatori, pentru că, aşa cum am amintit ceva mai devreme, vremea a fost mohorâtă. În faţa publicului s-au prezentat cele patru formaţii locale de folclor: pentru prima dată, o trupă de dansatori din cadrul Ansamblului Artistic al Tineretului (înfiinţat recent pe lângă Casa Tineretului, care are în structura sa mai multe secţii: folclor, muzică tânără, dans modern etc) şi ansamblurile folclorice deja consacrate – Ciobănaşul, Ghiocelul şi Mlădiţe câmpinene. Au mai participat dansatori şi cântăreţi din Băneşti, Mislea, Cosminele şi Starchiojd. Dintre invitaţi, o apariţie inedită a constituit-o Ansamblul de dansuri greceşti “Orfeas” al Comunităţii Elene din Prahova, precedat şi urmat de Ilie Roşu şi Bianca Rus.
Adrian BRAD