Considerată una dintre clădirile reprezentative ale staţiunii Sinaia, gara a început să se degradeze de la o zi la alta. Pereţii sunt crăpaţi pe mari porţiuni, un balcon stă sa cadă, streşinile sunt mâncate de rugină iar bucaţi mari din marginea acoperişului s-au prăbuşit deja punând în pericol viaţa trecătorilor. Primii care s-au sesizat au fost taximetriştii care au staţia în faţa gării şi care spun că atât ei cât şi turiştii sau trecătorii riscă să se trezească oricând cu o bucată de zid în cap. Aceştia adună zilnic bucăţile de tencuială şi ţiglele sparte şi spun că fac curăţenie de câte ori este nevoie.

Liniile şi peroanele au fost schimbate şi renovate de curând, însă clădirea gării nu a facut parte din acest proiect. Chiar dacă nu sunt pe deplin responsabili de starea în care se află clădirea, reprezentanţii din conducerea staţiei CFR nu au dorit să discute cu reporterii sosiţi la faţa locului.

Deşi este un punct feroviar important, în care la începutul secolului opreau trenuri precum Orient Express sau Arlberg Express, şi este inclusa în top 10 al celor mai frumoase gări din România, clădirea staţiei CFR Sinaia se pare că mai are aşteptat până când va intra în atenţia repezentanţilor Ministerului Transporturilor. Până atunci, aveţi mare grija pe unde mergeţi când ajungeţi cu trenul în “Perla Carpaţilor” pentru a nu va transforma “vizita de plăcere” într-una de… durere.