FC Petrolul Ploieşti a definitivat, astăzi, un nou transfer important, mijlocaşul portughez Filipe Teixeira semnând cu gruparea „galben-albastră” un contract valabil pentru următorul sezon. Teixeira a ajuns, azi-noapte, în cantonamentul de la Maribor, în această dimineaţă a efectuat un prim antrenament alături de noii săi coechipieri, pentru ca, seara, să se pregătească separat, împreună cu preparatorul fizic Ignacio Martinez.
În vârstă de 32 ani, Teixeira este deţinătorul unui CV important. A început fotbalul la Felgueiras, trecând, apoi, în Franţa, la Istres, pentru ca între 2002 şi 2005 să se afle sub contract cu Paris St. Germain. Cariera şi-a continuat-o la Academica Coimbra (2005-2007), West Bromwich Albion (2007-2010), Barnsley (2010) şi Metalurg Donetsk (2010-2011), iar în 2011 a ajuns în Liga I, fiind împrumutat de către gruparea ucraineană la FC Braşov. În vara aceluiaşi an s-a transferat la Rapid Bucureşti, formaţie de care s-a despărţit la începutul lui 2013, în ultima perioadă evoluând la Al Shaab, în Emiratele Arabe Unite.

www.fcpetrolul.ro