• Prahova a pierdut zeci de mii de locuitori, dar se află pe primele locuri în privinţa populaţiei stabile
Este oficial, populaţia României a scăzut dramatic. Conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din anul 2011, făcute publice ieri, numărul românilor s-a redus dramatic în ultimii 20 de ani, precum în perioadele marcate de războaie sau cataclisme! Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în România sunt 20,1 milioane de locuitori, faţă de 21,6 milioane cât au fost la recensământul din 2002. Scăderea este valabilă şi în Prahova, judeţul nostru figurând însă pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul populaţiei stabile.
Conform rezultatelor definitive ale recensământului organizat în toamna anului 2011, anunţate ieri de către INS, în ceea ce priveşte populaţia stabilă de la nivelul judeţelor, Prahova ocupă locul doi – cu 762.900 de persoane – după judeţul Iaşi – cu 772.300 de persoane. Chiar şi aşa, şi numărul prahovenilor este în continuă scădere, pentru că judeţul nostru are mai puţin cu 67.045 de persoane în comparaţie cu populaţia înregistrată la precedentul recensământ, din anul 2002, atunci fiind contabilizaţi 829.945 de locuitori, din care în municipii şi oraşe 420.162 de locuitori, iar în mediul rural – 409.783, numai în Ploieşti fiind înregistrate 232.527 de persoane.
Reprezentanţii INS au precizat că principalele cauze ale reducerii populaţiei sunt migraţia masivă şi sporul demografic negativ. Astfel, la nivel de ţară, la 20 octombrie 2011, copiii (0-14 ani) deţineau o pondere de 15,9% în totalul populaţiei stabile, populaţia tânără (15 – 24 ani) reprezenta un procentaj de 12,3%, persoanele mature (25 – 64 ani) formau majoritatea (55,7%), iar persoanele în vârstă de 65 ani şi peste reprezentau 16,1% din total. Conform aceloraşi date, în toamna anului 2011, persoanele în vârstă de 85 ani şi peste reprezentau o pondere de 1,3% în totalul populaţiei stabile din România. Datele privind structura etnică a populaţiei României arată că 6,5% dintre locuitori sunt maghiari, adică 1.227.600 de persoane, şi 3,3% sunt romi, adică 621.600 de persoane. De asemenea, peste 20.000 de oameni s-au declarat de etnie ucraineană, germană, turcă, rusă sau tătară. Faţă de recensământul din anul 2002 s-a înregistrat o creştere a ponderii populaţiei de etnie romă (de la 2,5% la 3,3%) şi o descreştere a ponderii populaţiei de etnie germană. În ceea ce priveşte studiile, conform datelor de la recensământul din 2011, majoritatea românilor au un nivel scăzut de educaţie (44,2%) şi doar 14,4% au studii superioare. Totodată, 41,4% dintre români au declarat că au un nivel mediu de educaţie, în timp ce 245.400 dintre persoanele recenzate au declarat că sunt analfabete. Datele privind starea civilă a românilor arată că 4.818.400 de bărbaţi sunt căsătoriţi şi 4.868.800 de femei sunt căsătorite, în timp ce doi din cinci români nu au fost căsătoriţi niciodată. Structura confesională a fost declarată de 18.861,9 mii de persoane din totalul populaţiei stabile şi arată că 86,5% dintre persoane sunt de religie ortodoxă; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,2% de religie reformată, iar 1,9% penticostală. S-a declarat „fără religie” sau atei un procent de 0,2% din totalul populaţiei recenzate în anul 2011.
Alte detalii despre rezultatele definitive ale recensământului din 2011, de la nivelul judeţului nostru, cu privire la populaţie, vă vom oferi în ediţiile viitoare ale ziarului, Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova anunţând pentru astăzi o conferinţă de presă special pe această temă.
N.DUMITRESCU