Începând de astăzi, Dumitru Jipa este noul şef Centrului de Copii şi Juniori al FC Petrolul Ploieşti, înlocuindu-l în funcţie pe Mihai Victor Oancea. Schimbarea a fost explicată de către Dan Capră, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării ploieştene. „Mihai Oancea şi-a exprimat dorinţa de a-şi încheia colaborarea cu noi, având o ofertă avantajoasă pentru a-şi continua activitatea în străinătate. Nu ne-am putut opune, iar în locul său l-am numit în funcţia de şef al Centrului de Copii şi Juniori pe Dumitru Jipa, un om care nu mai are nevoie de prezentări, toată lumea ştiindu-i trecutul petrolist, atât ca jucător, cât şi ca antrenor”, a precizat oficialul petroliştilor.
În vârstă de 52 de ani, Dumitru Jipa şi-a petrecut mare parte a carierei de jucător în tricoul Petrolului Ploieşti, iar, ca antrenor, a făcut parte, în mai multe rânduri, din staff-ul tehnic al primei echipe.

www.fcpetrolul.ro