Ieri dimineaţă, ofiţeri de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa au desfăşurat şase percheziţii domiciliare în Prahova, cinci în Dâmboviţa şi una în Satu Mare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în comiterea de infracţiuni economice.
Anchetatorii au în vizor 14 persoane a căror activitate infracţională a fost monitorizată începând cu luna februarie 2013, reieşind că acestea săvârşeau fapte de evaziune fiscală prin fabricarea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat şi comercializarea ulterioară a acestor mărfuri. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 300.000 de euro.
De asemenea, oamenii legii mai deţin informaţii că începând cu anul 2012, pe raza judeţului Prahova au fost fabricate ţigarete în mod ilegal la domiciliile unora dintre suspecţi care deţineau aparatura necesară desfăşurării unei astfel de activităţi şi care achiziţionau, în prealabil, cantităţi mari de tutun de la alţi membri ai grupării. Suspecţii ar fi achiziţionat materiale consumabile constând în tuburi şi ambalaje destinate producerii unor astfel de ţigarete, principalul furnizor fiind un comerciant din judeţul Satu Mare.
Persoanele suspecte aveau sarcini şi roluri bine definite în cadrul grupului, fiecare dintre acestea având ca atribuţii fie achiziţionarea de tutun vrac, fie producerea efectivă a ţigaretelor, ori comercializarea acestora pe raza judeţelor Prahova şi Dâmboviţa.
De asemenea, au fost identificaţi mai mulţi cumpărători de ţigarete fabricate în mod ilegal, o parte dintre aceştia obţinând chiar profituri ilicite din revânzarea acestor mărfuri !
În urma percheziţiilor au fost identificate aproximativ 10 kilograme de tutun vrac, 12.500 de ţigarete, aproximativ 16.000 de tuburi goale, mai multe cutii pentru ţigări, precum şi patru aparate de umplut ţigări. Totodată, a fost indisponibilizat şi un autoturism.
Toţi cei 14 suspecţi au fost conduşi la audieri, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
La acţiunea de ieri au mai participat şi angajaţi ai BCCO Ploieşti, precum şi ai jandarmeriilor Prahova, Dâmboviţa şi Satu Mare.
(F.T.)
Acasă Investigaţii Descinderi in Prahova, la membrii unei retele infractionale specializate in evaziune fiscala...














