• Potrivit procurorilor, prejudiciul, estimat până acum la şase milioane de euro, este mult mai mare !
• Sute de persoane urmau să fie audiate, ieri, de DIICOT

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de la poliţia judiciară, au derulat, ieri, 166 de percheziţii în Prahova, Bucureşti şi în alte 25 de judeţe din ţară, la domiciliile unor indivizi şi la sediile a peste o sută de societăţi comerciale, precum şi la o societate de asigurări, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală.
195 de persoane – pe numele a 44 dintre ele fiind emise mandate de aducere – urmau să fie audiate, până aseară, de procurorii de la Combaterea Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor Târgu Mureş, pentru a se stabili, fiecăreia, gradul de participare la infracţiunea de evaziune fiscală.
Anchetatorii au în vizor atât persoane cu atribuţii de conducere, cât şi angajaţi ai unei societăţi de asigurări, dar şi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, acestea fiind bănuite că au constituit reţeaua infracţională în scopul obţinerii unor importante sume de bani, prin sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor aferente unor drepturi salariale.
Din probele administrate, rezultă că modul de operare al suspecţilor a fost inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din salariul lunar: mai întâi – încheierea, de către angajator, a unei poliţe de asigurare către angajat, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire – beneficii). Urmau, imediat – chiar în cursul aceleiaşi zile sau, cel mai târziu, în ziua următoare – răscumpărarea clauzei suplimentare şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaţilor – beneficiarii de drept ai respectivelor contracte de asigurare. Aceştia din urmă primeau, astfel, plăţile, ca fiind parte din veniturile salariale.
După reţinerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaţilor, lunar, sub formă de răscumpărare. Procedeul reprezenta, de fapt, o formă mascată de plată a drepturilor salariale şi, în acelaşi timp, o modalitate de sustragere de la plata contribuţiilor aferente salariilor acordate.
Prin această metodă, salariaţii primeau o parte din indemnizaţia lunară cu eludarea plăţii taxelor aferente acestor drepturi, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurător !
Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ şase milioane de euro, dar a fost calculat pentru o perioadă infracţională de numai şapte luni. În context, oamenii legii estimează că paguba va creşte substanţial, dat fiind faptul că activitatea infracţională a suspecţilor s-a desfăşurat din anul 2009 până în prezent !
Descinderile de ieri au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor de la IGPR, iar suportul tehnic a fost asigurat de angajaţi de la SRI.
Fl. TĂNĂSESCU