Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Prahova au descins, ieri dimineaţă, în mai multe locaţii din trei judeţe, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Au fost derulate percheziţii în patru locaţii din Prahova, două din Dâmboviţa şi una din Ilfov, la sediile şi punctele de lucru ale unor firme care au obiect de activitate achiziţia intracomunitară de produse alimentare şi nealimentare şi aparţin suspecţilor.
Potrivit anchetatorilor, activitatea infracţională a celor bănuiţi de evaziune fiscală s-ar fi derulat din anul 2010 şi până în prezent, iar persoanele vizate de poliţişti ar fi creat un prejudiciu la bugetul statului de peste 500. 000 de euro ! Concret, infracţiunile ar fi fost comise prin vinderea unor mărfuri fără declararea veniturilor realizate în urma activităţilor comerciale, astfel fiind eludată plata impozitelor datorate către stat.
La acţiunea de ieri au participat, în afară de ofiţeri de la SIF, şi mascaţi de la Serviciului de Acţiuni Speciale.
Mai mulţi suspecţi au fost conduşi la sediul IPJ Prahova, iar aseară aceştia erau audiaţi de poliţişti, urmând ca anchetatorii să stabilească dacă faţă de unii dintre ei se impune luarea măsurii reţinerii pentru 24 de ore.
(F.T.)