• În luna septembrie va începe organizarea şantierului

Contractul de lucrări pentru restaurarea şi consolidarea Muzeului Ceasului “Nicolae Simache” din Ploieşti a fost semnat vinerea trecută, potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean prin intermediul unui comunicat de presă. Licitaţia a fost câştigată de firmele S.C. Proconstruct SRL, SC Conti SA şi SC UtiGrup SA care s-au asociat în vederea executării lucrărilor la sediul acestui muzeu unic în reţeaua instituţiilor culturale din România.
Contractul prevede executarea unor lucrări de consolidare (construcţii şi instalaţii) şi de restaurare, păstrându-se arhitectura originală, având în vedere că este vorba despre un monument de arhitectură, datând din anul 1890. Proiectul este prioritar în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Ploieşti – Prahova şi este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de creştere”. Amplasamentul va fi predat firmelor amintite, în vederea derulării lucrărilor, pe data de 31 august, iar în decurs de o lună va fi organizat şantierul. Lucrările de execuţie vor dura 24 luni, valoarea contractului fiind de 4.352.955,73 lei, din care TVA reprezintă 842.507,56 lei. Pe perioada derulării lucrărilor de restaurare, expoziţia de ceasuri va fi mutată în Sala «Auditorium» a Muzeului de Istorie, iar piesele din depozite vor fi mutate în alte spaţii destinate depozitării ce aparţin Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie.
Unic în reţeaua instituţiilor muzeale din România, Muzeul Ceasului este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice prahovene. Instituţia deţine peste 4000 de piese, dintre care aproximativ 500 sunt expuse publicului. Cele mai vechi ceasuri din colecţie sunt cele de tip astronomic datând din anii 1544 şi 1562, creaţii ale orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) şi, respectiv, Jeremias Metzker din Augsburg. În muzeu se regăsesc şi ceasuri care au aparţinut unor personalităţi precum: domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, regilor Carol I şi Mihai I, ţarului Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, generalului Alexandru Averescu, istoricului Nicolae Iorga, diplomatului Nicolae Titulescu, poetului Vasile Alecsandri. Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de când, la Palatul Culturii din Ploieşti, s-a deschis expoziţia “Ceasul de-a lungul vremii”, care a fost gândită ca o primă etapă în vederea constituirii unui muzeu al ceasului.
Ana MAXIM