Agenţia Naţională Antidrog (ANA) derulează, prin centrele sale teritoriale – inclusiv în Prahova – o serie de activităţi pentru marcarea Zilei internaţionale împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Tema are ca slogan “În viaţă sănătatea are prioritate, nu drogurile! Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”.
De asemenea, mesajul din acest an propus de Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) pentru ziua de miercuri, 26 iunie 2013, este ”Alege sănătatea ca prioritate în viaţă, nu drogurile”, dorind să tragă un semnal de alarmă cu privire la creşterea cererii de noi substanţe cu proprietăţi psihoactive şi la efectele nocive pe care acestea le au asupra sănătăţii.
Prin campania care se derulează în cursul acestui an, se doreşte informarea populaţiei- în special a celei tinere – cu privire la efectele nocive ale noilor substanţe psihoactive, care, deşi sunt cu mult mai dăunătoare decât drogurile clasice, sunt foarte accesibile, în special în mediul on-line.
Agenţia Naţională Antidrog îşi propune ca, prin aceste campanii anuale, să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte pericolul consumului de droguri, dar şi să implice cetăţenii în rezolvarea problemelor generate de consumul de droguri.
Conform Raportului Naţional privind Situaţia Drogurilor, întocmit de Agenţia Natională Antidrog, în anul 2011, în ţara noastră au fost înregistrate 15 cazuri de decese asociate în mod direct consumului de droguri şi 26 de cazuri de decese la consumatori de droguri, dar a căror cauză de deces a fost în strânsă legătură cu consumul de droguri ! Din totalul cazurilor de urgenţă medicale atribuite consumului de droguri ilicite în anul 2012, în 67,7% dintre cazuri s-a raportat consum de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Cele mai îngrijorătoare aspecte sunt legate de consumul injectabil şi de riscurile asociate acestuia. În acest sens, pe de o parte, îngrijorează nivelurile ridicate ale incidenţei HIV şi ale virusurilor hepatice B şi C în rândul consumatorilor de substanţe noi psihoactive, iar pe de altă parte, un semnal de alarmă estre tras în ceea ce priveşte numărul crescut al urgenţelor medicale determinate de consumul acestora, precum şi de prezenţa unor cazuri de decese în care s-a menţionat un astfel de consum. Pentru marcarea Zilei internaţionale împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, ANA îşi propune, de asemenea, să comemoreze, la nivel naţional, victimele consumului de droguri prin aprinderea de lampioane în spaţii publice sub sloganul: ”În viaţă sănătatea are prioritate, nu drogurile! Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”
(F.T.)















