Abateri grave – depistate de medicii veterinari
Doctorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova au aplicat, în acţiunile de control derulate luna trecută, amenzi în valoare totală de 10.800 de lei. Neajunsurile depistate la unităţile controlate se referă la comercializarea produselor de origine animală în spaţii neînregistrate sanitar-veterinar, lipsa echipamentului de protecţie în cazul angajaţilor sau neavizarea carnetelor de sănătate ale acestora, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
Asemenea controale au fost făcute, luna trecută, şi de către medicii veterinari din celelalte judeţe ale ţării, iar acestea s-au soldat cu sancţiuni contravenţionale însumând 106.400 de lei. Pe lângă neajunsurile menţionate, s-au mai constatat depozitarea produselor alimentare vrac în vecinătatea detergenţilor, neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare şi de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor ş.a.
Câştigul nominal net, în creştere
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna aprilie 2013, în sumă de 1.661 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 44 de lei (2,7 la sută), conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în sectorul intermedierilor financiare (4.883 de lei), iar cele mai mici în domeniul hotelurilor şi restaurantelor (855 de lei).
Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,8 la sută, cu 3,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2013.
Sute de amenzi la regimul circulaţiei, aplicate într-o singură zi
330 de amenzi au fost aplicate, în ultima zi a săptămânii trecute, de poliţiştii de la circulaţie, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, în timpul unei acţiuni pentru verificarea autovehiculelor special destinate transportului de elevi. Dintre sancţiunile menţionate, 97 au avut drept cauză nefolosirea de către şoferi a centurii de siguranţă, 34 – defecţiuni tehnice ale maşinilor, 24 – folosirea în mod ilegal a telefonului mobil, 3 – lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice ş.a. De asemenea, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare a vehiculelor.
APIA a declanşat campania de control a fermelor zootehnice
Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au demarat controlul în fermele de ovine şi caprine, ai căror proprietari au depus cereri de solicitare a plăţilor naţionale directe complementare, în anul 2013. Acest control – prevăzut a se încheia pe 3 august 2013 – urmăreşte o serie de aspecte, cum ar fi: existenţa reală a efectivului de animale pentru care s-a solicitat subvenţia; codul unic de identificare a animalelor; existenţa la acestea a crotaliilor auriculare etc. Potrivit legii, în cazul în care se găsesc animale fără numere de identificare (crotalii) sau incorect identificate, persoanele vinovate vor fi penalizate sau excluse de la plată. În acelaşi timp, dacă fermierul refuză sau restricţionează accesul în fermă a inspectorilor APIA, cererea acestuia de obţinere a subvenţiei devine neeligibilă.















