Expunerea la soare trebuie făcută numai după protejarea pielii cu o cremă specială şi doar până la ora 9.00, iar pentru amatorii de nudism prudenţa va fi şi mai mare, ei fiind expuşi riscului de cancer cutanat, din cauza sensibilităţii zonelor neexpuse constant, spune dr. Alin Nicolescu,
Societatea Română de Dermatologie (SRD), în parteneriat cu Academia Europeană de Dermatologie şi Venerologie (EADV), va demara, în această vară, pe litoral, o amplă campanie de informare în ceea ce priveşte depistarea melanomului şi prevenirea cancerului cutanat. Acţiunea are drept scop sensibilizarea opiniei publice faţă de pericolul expunerii la radiaţiile solare, după ce o campanie desfăşurată în Delta Dunării a dus la depistarea a şase cazuri de cancer de piele, unul de sân şi alte leziuni precanceroase, după consultarea a 150 de persoane din respectiva zonă, a precizat, marţi, medicul Alin Nicolescu, secretar general al SRD.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro.