Pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

Acesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră. Era un om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, fiind creştin. Prins pentru credinţa sa în Hristos, acesta a fost supus la tot felurile de chinuri şi a murit lăsând pe pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri pentru cei care merg la dânsul cu credinţă. Astăzi, se prăznuieşte aducerea cinstitului său trup, când s-au mutat moaştele sale de la Heracleea la Evhaita şi s-au aşezat în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.