Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut în anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit “filosof” fiindcă din copilărie a studiat filosofia păgână, iar mai apoi filosofia Adevărului, învăţătura lui Hristos. În jurul vârstei de 30 de ani, Iustin a primit sfântul botez şi ulterior a deschis o şcoală de filosofie creştină. Apoi, mergând la Roma în anul 155, a dat împăratului Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi laudativă pentru credinţa în Hristos. Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman. Pentru aceasta, a fost omorât cu vicleşug, fiind mai înainte supus multor chinuri. El a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea, în folosul celor care le citesc.














