De la începutul anului, peste 500 de persoane urmărite la nivel internaţional sau condamnate au fost aduse în ţară, de către poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – din cadrul IGPR, în urma predării sau extrădării dispuse de ţările pe teritoriul cărora au fost prinse şi 185 de persoane au fost predate/extrădate de autorităţile române partenerilor străini.
Astfel, în primele cinci luni ale anului 2013, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cu sprijinul unităţilor centrale şi teritoriale de poliţie şi în colaborare cu autorităţile judiciare române, a reuşit aducerea în ţară a 535 de persoane. Dintre acestea, 487 erau persoane urmărite internaţional de către ţara noastră (480 au fost predate de către autorităţile străine pe baza mandatului european de arestare şi 7 au fost extrădate), iar 48 au fost transferate în vederea continuării pedepselor pronunţate de autorităţi din alte ţări.













