Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor efectuează în această dimineață 5 percheziții și 6 controale polițienești, în județele Prahova și Ilfov, care vizează persoane suspectate de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul achizițiilor intracomunitare și comerțului en-gros și en-detail cu legume și fructe.
Perchezițiile sunt efectuate împreună cu reprezentanți ai Gărzii Financiare Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.
Sunt vizate persoane suspectate că prin intermediul unor societăți comerciale pe care le controlau efectuau achiziții intracomunitare de legume și fructe, ulterior față de societățile comerciale respective fiind demarată procedura insolvenței.
În acest fel, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu peste 700.000 de lei, prin infracțiuni comise din anul 2010 până în prezent.
La sediul poliției vor fi conduse pentru cercetări 5 persoane suspectate de comiterea faptelor.