Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.

În ce condiţii poate să dobândească o şcoală personalitate juridică?

,,Dacă într-o comună sunt mai multe şcoli gimnaziale, aş vrea să ştiu ce condiţii sau norme trebuie să îndeplinească una dintre unităţile şcolare pentru a dobândi personalitate juridică’’.
Aurel Dumitrache, Ploieşti
* * *
Ne-am interesat pentru dumneavoastră şi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, o decizie de transformare a unei şcoli, sau a unei grădiniţe, în unitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică, o poate da numai Consiliul Local de care aparţine unitatea respectivă. E bine de precizat, în acelaşi timp, că un criteriu fără de care nu se poate lua o astfel de hotărâre este acela ca în unitatea respectivă să înveţe cel puţin 300 de copii, aspect care de regulă nu poate fi îndeplinit în mediul rural.
În cazul în care prevederile legislative sunt îndeplinite referitor la numărul de elevi, atunci puteţi face o adresă către Consiliul Local, prin care să solicitaţi dobândirea personalităţii juridice a unităţii de învăţământ respective, fiind necesar ca tot în adresă să expuneţi şi argumentele pentru care solicitaţi acest lucru.