Fostul petrolist Bogdan Onuţ a plecat în Statele Unite ale Americii, pentru o viaţă mai bună. Cu puţin timp înainte de îmbarcarea în aeronava care l-a dus în San Francisco, tehnician Bogdan Onuţ – care a pregătit, în sezonul trecut, pe CS Blejoi, CSM Câmpina şi Unirea Tricolor Lipăneşti – ne-a acordat un interviu.
– De ce ai ales să părăseşti România pentru Statele Unite ale Americii?
– Eu am rude în San Francisco şi mi s-a ivit această oportunitate, de a merge în State. În primul rând m-am gândit la viitorul copiilor mei şi am zis că este o provocare pentru mine şi familia mea. Însă, plec cu gândul că mă voi întoarce într-o zi.
– În San Francisco îţi vei continua cariera de antrenor?
– Cu siguranţă, fotbalul este ceea ce ştiu cel mai bine să fac şi voi fi ajutat de fostul meu coleg de la Dinamo, Daniel Rednic, stabilit de câţiva ani în State. La început mă voi ocupa de o grupă de copii, dar nu imediat, abia după o anumită perioadă de acomodare.
– Cum l-ai caracteriza pe fostul jucător Bogdan Onuţ?
– Am fost un tip ambiţios, am vrut mereu să câştig. De felul meu sunt perfecţionist, dar în viaţă mai apar şi unele sincope. Pot să-ţi mărturisesc că nu am fost, sută la sută, un fotbalist profesionist. Pe vremea când evoluam la Dinamo, Ionuţ Lupescu îmi spunea că el, în Germania, la ora 23, cel mai târziu, se culca. În schimb, eu mă mai întâlneam cu unii prieteni şi mă duceam la somn mult mai târziu. Să ştii că lucrurile acestea se adună, în timp.
– Este adevărată sintagma că eşti fotbalist abia după ce câştigi un trofeu?
– Te simţi împlinit ca fotbalist după ce câştigi un trofeu. În palmares am peste 300 de jocuri în Liga I, un titlu şi două cupe (n.r. – trofee obţinute cu Dinamo), iar acest aspect a reprezentat ceva fantastic pentru mine. Ca fotbalist atât am reuşit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat.
– Care a fost cea mai frumoasă perioadă a ta din cariera de fotbalist?
– Fără nicio urmă de îndoială, cea petrecută la Petrolul Ploieşti. Sub culorile “galben-albastre” am debutat şi am amintiri frumoase din acea perioadă. Totuşi, îmi pare rău că nu am jucat şi eu pe un stadion aşa cum arată acum “Ilie Oană”. Este fantastic să evoluezi cu 15-20.000 de oameni în tribună, să te încurajeze tot meciul. Este cea mai frumoasă galerie din ţară; drept dovadă, la reunirea lotului, au fost peste 2000 de suporteri în tribună, mai mult decât au unele echipe la meciurile oficiale în campionat. Cu acest prilej vreau să felicit toţi oamenii de la Petrolul pentru ceea ce au făcut acolo.
– Spune-ne ceva despre antrenorul Bogdan Onuţ?
– Dacă în postura de jucător eram pe cont propriu, în cea de antrenor trebuie să am grijă de grup. Un antrenor fără jucători nu poate exista, nu poate avea rezultate. Niciodată nu am înjurat un elev de-al meu. Eu le spun mereu să aibă plăcerea de a juca fotbal, să fie mereu concentraţi. Trebuie să respecţi orice jucător, să fie colaborare între antrenor şi jucător pentru a avea rezultate. De asemenea, această colaborare trebuie să existe şi între conducere şi antrenor.
– Ai atins un punct sensibil. Ne poţi detalia ce s-a întâmplat în minutul 73 al meciului de la Câmpina, dintre CSM şi Fortuna II Brazi, când ai plecat de pe banca tehnică?
– La pauză, am primit indicaţia să-l scot din teren pe atacantul Marius Vişan. Eu m-am gândit că nu trebuie să-l schimb în acel moment, în condiţiile în care echipa mea evolua în 10 jucători şi aveam nevoie de el, împreună cu Nae, să-mi ţină trei fundaşi ocupaţi. În cele din urmă l-am scos pe Vişan în minutul 70, iar conducerea clubului a decis să mă schimbe din funcţie, pentru că nu am respectat indicaţia când am primit-o. Faţă de jucători am greşit că am plecat de pe banca tehnică, dar trebuia să fac acest gest către conducere, să le arăt că am „coloană vertebrală”.
– Regreţi că nu ai fost alături de băieţi la jocul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a?
– Vă daţi seama că da. Conducerea formaţiei CSM Câmpina şi-a bătut de joc de mine. În momentul când am fost demis, echipa era campioana judeţului, iar în partida cu Fortuna II Brazi conduceam cu 4-0. Îmi pare rău că nu mi s-a oferit şansa să câştig meciul de baraj, pentru că muncisem foarte mult, de când am fost instalat antrenor. Însă, băieţii au fost fantastici şi, la finele jocului, au venit să se bucure şi cu mine după reuşita promovării. Gestul lor a fost frumos şi m-a emoţionat foarte mult.
– În acest sezon ai antrenat, în paralel, şi echipa Unirea Tricolor Lipăneşti, grupare cu care ai fost la un pas de promovarea în Liga A.
– A fost o ambiţie de-a mea să promovez cu ambele echipe, CSM Câmpina şi Unirea Lipăneşti. Din păcate nu am reuşit cu niciuna, de la echipa câmpineană am fost demis cu trei etape înainte de final, iar cu Lipăneştiul am terminat pe locul secund. Să ştiţi că am un respect deosebit pentru domnii Adrian Nistoroiu, Virgil Guran, dar gestul lor, să mă demită în timpul unui joc, m-a durut foarte mult. Puteau să mă demită la finele partidei…
Cristi DAMIAN
