Luni, 10 iunie, va începe prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2013, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A).
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, Poliţia Română a dipus măsuri de suplimentare a dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică.
Astfel, pe lângă dispozitivul curent, zilnic, peste 2.700 de poliţişti, dintre care 1.849 de poliţişti de ordine publică, 603 de poliţişti de la rutieră şi 254 de poliţişti judiciarişti, vor asigura măsurile specifice în zona unităţilor de învăţământ/ centrelor de examen.
Acestea vor fi incluse în itinerariile de patrulare, în special pe timpul plecării şi sosirii candidaţilor şi a însoţitorilor acestora la/de la locurile de susţinere a examenelor.
Poliţiştii vor acţiona în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.
Conform datelor furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea examenului naţional de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013 s-au înscris 187.898 de elevi, repartizaţi în 585 de centre de examen.